Un sat de pe valea Topologului

Un sat de pe valea Topologului

Un sat de pe valea Topologului

M-am intors de la copii acasa la mine un mic satuc de rudari de pe valea Topologului.

In urma cu doisprezece ani sotul meu a primit o mare provocare: sa lase Bucurestiul si sa vina aici pentru a ridica o bisericuta intr-o comunitate de rudari.
O parohie ce a luat-o de la zero. Imi aduc si acum aminte ca atunci cand dupa multe demersuri primaria din Ticveni i-a aprobat cererea pentru infintarea parohiei, m-a chemat sa-mi arate bucuros. Eu ramasa in Bucuresti cu copiii, mi-am facut timp sa merg bucuroasa sa vad parohia sotului meu.
M-a dus de mana printre ierburile crescute salbatic pe un varf de deal pustiu si mi-a aratat de fapt patru tarusi infipti in pamant ce desenau imaginar cinci mii de metri patrati. Apoi bucuros ca un copil a ridicat ambele brate spre cer spunandu-mi cu nadejde, dar si cu lacrimi in ochi: „asta-i parohia mea”.
Au urmat ani grei, ani de incercari si greutati pentru intreaga famlie. Ani in care copiii au inteles ca trebuie sa stea cat mai repede pe propiile picioare, ani in care inima mea era impartita intre Bucuresti si satucul de rudari din Arges.
Insa azi oriunde as merge ma intorc mereu cu drag fiindca aici e casa mea. Intre cei patru tarusi de atunci azi se ridica frumoasa si alba precum RUGACIUNEA bisericuta, langa care o mica casa parohiala si o trapeza (sala de mese), unde dupa fiecare liturghie servesc masa toti aceia care s-au ostenit sa vina la biserica si sa-si alature rugaciunea langa a noastra.
E primavara si totul e inverzit, inflorit si inoit. De jur imprejurul bisericii au inceput sa-si faca aparitia caii.
Cand am venit aici cresterea si ingrijirea cailor erau o traditie lasata din tata in fiu la rudari. Aveau in tot satucul, nu este unul mare, in schimb cai aveau peste o suta. O adevarata herghelie,, care se plimbau de jur imprejur pe camp. Iar eu mereu ii priveam fascinata. Acum sunt mai putini. Multi au plecat pe afara, si-au luat si ei masini, au inceput sa se modernizeze.
Rudarii sunt un neam de oameni putin mai scunzi decat ceilalti, nu se amesteca decat rareori cu romanii sau cu cei de etnie roma. Ei tin unii de altii, copiii sunt foarte ascultatori de parintii lor, in schimb si in traditia lor copiii si-i casatoresc de foarte tineri, dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare la ei este CUVANTUL DAT. LA EI VALOREAZA MAI MULT DECAT UN CONTRACT LA NOI.
Si mi-am zis : iata niste oameni simpli dar nemincinosi, nefatarnici care nestiind scripturile la ei DA este DA si NU este NU.
Ei nu prea le au cu biserica dar sunt foarte harnici si gata oricand sa-ti dea o mana de ajutor.
Cati asfel de oameni cunoasteti in ziua de azi?
Duminicile sunt adevarate sarbatori pentru toti participantii la liturghie. Si asta pentru ca dupa ce se bucura fiecare haric de intalnirea cu cerul, urmeaza liturghia de dupa liturghie. Toti cei prezenti in biserica se opresc la trapeza unde iau masa, dupa traditia locului, se cunosc intre ei, leaga fratesti prietenii ca fii ai aceluiasi duhovnic si se ajuta la nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *