SUNT TOATA UN ZBOR

SUNT TOATA UN ZBOR

SUNT TOATA UN ZBOR

Cum dormeam intr-o seara asa langa nepotica mea dintr-o data am avut senzatia ca ea mi-a dat aripi, ca pot sa zbor, sa fiu iar tanara si sa alerg iar cu talpile goale prin ierburile salbatice.
Sa privesc de pe culmea dealului apusul de soare si rasaritul de luna si sa pot sa miros parfumul racoros al ploilor de vara, sa simt cum stropii mari ma uda toata…Doamne!

Mi-am zis mereu ca nu vreau pentru nepotii mei sa fiu doar o amintire intr-un album uitat in biblioteca, pe care sa-l rasfoiasca o data la cativa ani ca sa-si aminteasca de mine.
Visam si am sarit din pat ca arsa.
Trecuse bine de miezul noptii iar eu voiam sa stau in balansoar si sa scriu.
Sa scriu ca a fost odata de mult, cand Maria era mica si nu avea mai mult de patru anisori o bunica langa ea careia ii zicea ” Bubu” si cu care-i placea nespus sa doarma. Iar inainte de culcare imi cerea sa o iau in brate ca ea numai asa e fericita. Iar cand se cuibarea toata la pieptul meu imi soptea la ureche ca pe o mare taina: „Bubule te ubesc de ma topeti toata”. Auzi colo ea se topea toata dupa Bubu a ei… Dar eu?

Iubirea ei si a celorlalti nepoti imi dau aripi sa zbor mai sus decat norii, imi redau anii tineretii in care nu am avut timp sa ma bucur ca acum de fiecare clipa.
Asa ca voi face clipele acestea sa devina eterne si nemuritoare, pentru ca sunt doar ale mele si nu mai las pe nimeni sa le traiasca in locul meu.

Ma vreau vant si ma vreau nor, ma vreau inima de copil si aripi sa zbor.
Sa zbor spre acele inaltimi unde nu exista nici un rau, ci doar soare si lumina.
Sunt toata un zbor spre lumina. Iar parte din lumina mea esti tu Maria, frumoasa mea care acum doarme linistita stiind ca Bubu iti vegheaza somnul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *