O poveste unica de dragoste

O poveste unica de dragoste

O poveste unica de dragoste

Ei da, a trai frumos, a iubi profund si platonic, iata motivatia pentru care merita sa traiesti.

M-am intors in satucul in care m-am nascut dupa multi ani. Aproape ca nu-l mai recunosteam. A ramas in picioare scoala la care am invatat… puntea de peste Iza care si acum este tot acolo la locul ei, vizavi de caminul cultural.
Am vrut sa trec Iza pe aceiasi punte a copilariei mele. La mijlocul puntii m-am oprit sa privesc apele. Din raul lat si cu ape repezi de odinioara, nu a mai ramas decat un firicel de apa. Iza si-a retras apele, nu mai vrea sa curga-n drumul ei, apele ei au ramas departe undeva in adancul muntelui.
Copilaria imi revenea in minte cu atatea zeci de amintiri dragi…

Se ridica in sufletul meu precum imensitatea unui copac cu radacinile adanc infipte in Iza.
Crangul sufletului meu se apleca pana la apele limpezi, iar radacinile copacului meu s-au facut caus adunand apa pentru a bea din ea crengile vietii mele insetate. Apa Izei se preschimba in lacrimi si suspine. Ce repede a trecu timpul… Aproape o viata de om, acum alte generatii bateau stradutele satului si potecile dealurilor.

M-am bucurat sa ma intalnesc cu o colega de scoala si cu toate ca au trecut atatia ani, am depanat amintiri impreuna de pe vremea cand eram copii, iar scoala era fereastra noastra spre lume.

Fericirea si durerea ni le da  Dumnezeu uneori  in egala masura. Cand ai prea multa fericire poate ca ti se pare ca totul e firesc si natural si nici nu catadicsesti sa-i multumesti cuiva ca o ai, o detii, ca e pentru tine imensa bucurie primita in dar de la Dumnezeu. Abia cand ramai fara ea, iti dai seama ca a trecut prea repede, ca poate nu ai pretuit fiecare moment indeajuns de mult, sau poate ca oricat ai vrea sa retraiesti momentele, ele nu mai sunt decat niste amintiri unice din viata ta.M-am bucurat tare mult cand o prietena draga sufletului meu, mi-a povestit viata ei de parca ar fi fost traita de o alta persoana.

Ea, Maria indragostita de sotul ei, Vasile.
De fapt erau indragostiti din cls. a l-a.
Au terminat scoala din sat, au urmat liceul, dar dragostea lor a crescut odata cu ei. Apoi in firescul lucrurilor s-au casatorit.
O dragoste ca in filme, o iubire ca in romane, mie mi-a adus aminte fara sa vreau de um roman citit in tinetete: Torente, din pacate nici romanul nu are un sfarsit frumos.
Au trecut anii in care s-au bucurat de fiecare clipa traita impreuna. Dupa ce si-au terminat scolile au revenit in sat, acolo unde s-au casatorit, si-au facut casa, si-au faurit vise, invidiati de sateni, barfiti de invidiosi, lor nu le pasa. Se aveau unul pe altul. Fericirea te face sa fii ingaduitor cu cei care inca nu au gasit-o. Dar intr-o zi fatidica toata viata lor sa spulberat. Un accident de masina i-a curmat viata lui Vasile chiar in floarea tineretii. O viata spulberata si o alta indoliata.
Cred ca pentru o asfel de durere nu ai cuvinte indeajunse pentru a putea exprima durerea sotiei lui… durerea mamei … Unii in asfel de momente ajung sa se razboiasca pana si cu Dumnezeu devenind toate zilele de dupa, un mare  „DE CE?”

Dupa ani si ani, Maria a depasit momentul tragediei din viata ei, si-a acceptat destinul. Daca vorbesti cu ea, ofteaza si spune ca i-a placut teribil de mult viata ei, ca a iubit fara masura si ca bucuria de atunci ii mai incalzeste inima si azi si ca daca si-ar lua viata de la inceput ar face exact aceleasi lucruri pe care le-a facut .

Toata pretuirea mea pentru asfel de mari iubiri, tocmai pentru ca ele sunt rare si unice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *