O imbratisare cat o mie de cuvinte!

O imbratisare cat o mie de cuvinte!

O imbratisare cat o mie de cuvinte!

Cu cat inaintez in varsta imi dau seama ca incep sa uit lucruri.
Eu nu cred in ceea ce spun specialistii ca uiti lucrurile neimportante, ca mintea e selectiva si de aceea sunt lucruri pe care le uitam si lucruri pe care NU le uitam!

Cu toate astea eu fiind atenta la mine uit chiar lucruri importante. Altfel, cum sa-mi explic ca joi seara am pus ibricul cu apa si lamaie sa-mi fac obisnuitul meu ceai de lamaie si l-am uitat pe aragaz, ce-i drept la foc mic, dar l-am uitat pur si simplu.
A doua zi cand ma trezesc merg repede sa-l iau pe bebe Achim sa-l cobor jos, mi se parea mie ca miroase ceva a ars. Ei bine cand intru in bucatarie la foc mic sfaraia ibricul in care lamaia deja era scrum demult.
Furioasa pe uitarea mea iau ibricul si-l arunc cu totul la gunoi. Nu se mai putea face nimic cu el. Era prima data cand mi se intampla un astfel de lucru si eram asa de furioasa incat imi venea sa urlu de furie la propia-mi persoana.
Si nu e tot, exact a doua zi, de asta data in plina zi uit din nou ibricul cu ceai tot pe aragaz.

Eu plecata la plimbare. Cand ma intorc imi aduc aminte ca am lasat ibricul pe aragaz. Alerg repede in bucatarie, ibricul nicaieri. Fiica mea cu bebe Achim era la o vecina. Ildiko- doamna draguta care o ajuta la curatenie pe fiica mea trebuluia la etaj. O intreb daca stie unde e ibricul meu. Nu stia nimic. Ies afara unde in curte pe un scaunel statea trist al doilea ibric ars.
„Nu se poate!” si plina de furie incep sa ma cert cu mine. In timpul asta intra fiica mea pe usa. Iar eu ii strig furioasa: plec, plec nu mai stau in calea ta, ai dreptul sa ma certi, sunt o uituca, gata sunt um rebut, uit ce-i mai important, imi vine sa ma bat singura… … …
Si din toata furia mea ma trezesc in bratele fiicei mele:
– Mama linisteste-te ai nevoie de o imbratisare. Trebuie sa inveti sa te ierti! Toti gresim, toti mai uitam.
Am ramas imbratisate asa cateva minute. Parca mi-a asezat in suflet LINISTEA.

O IMBRATISARE CAT O MIE DE CUVINTE!

Si am inteles pe propria piele ca cel mai bine este atunci cand copiii gresesc mai corect este sa-i luam in brate. Mai usor ii explici copilului lucrurile aratandu-i dragoste si compasiune. E de ajuns sa-ti recunosti greseala!
Nu tot asa face si Dumnezeu cu noi????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *