Sunt ceea ce sunt...

Sunt apa si focul puse impreuna intr-un pumn de tarana peste care a suflat Dumnrzeirea, suflare divina. Apa vietii mele a curs printre malurile lumii cand mai lin, cand mai zbuciumat, cand in cascade zgomotoase, tanguioase pe cand focul inimii neintrerupta valvatae – strigat spre cer. Vin de pe Iza Maramuresului dintr-o familie de zece copii dintre care mai traim opt, nascuti intr-o casa evreeasca din doi parinti minunati care cred ca si de acolo din cer ne vegheaza pasii nostri prin timp.

Timpul meu...

Viata si timpurile m-au adus la Bucuresti unde am crescut trei copii minunati si care au fost invatati cu masura decentei si a bunului simt. La 60 de ani ai mei as zice ca am trait cat in trei vieti si ma bucur sa pot impartasii din experienta mea de viata si cu cei tineri, ca mama, ca bunica, ca preotesa dar mai ales ca OM. Cred cu convingere ca fiecare OM e unic in cer si pe pamant si daca vom cauta sa traim in echilibru, cumpatat atat in vorba, in fapta cat si in ruga dar si in dramaluirea timpului, vom gasi linistea si pacea sufletului.

Viata e scurta dar frumoasa si sta in puterea noastra sa fim fericiti. Fericirea este formata din lucruri simple, detalii marunte, o multitudine de clipe care pot fi frumoase sau urate, doar de noi deprinde. Nu vreau sa va scriu despre fictiuni si nici despre povesti nerealiste. Scriu pentru aceia care isi cauta CALEA, scriu pentru aceia care cred ca nu mai au nici o iesire dintr-o situatie, scriu pentru aceia care sunt singuri sau pentru aceia care traiesc o mare singuratate in doi, scriu pentru aceia care inca nu si-au gasit menirea, scriu pentru aceia care vor sa ma citeasca, scriu pentru ca am ceva de spus.

Ultima carte publicata

Ultima carte publicata

Prima carte publicata a fost la editura¬† „Litera”, „Misionar printre ispite” 1998 -o carte de versuri religioase care era ca un strigat spre cer a unei mame ce-si vrea prunci la adapost de orice rau. M-am trezit tarziu cand mi-am dat seama ca viata in trecerea ei prin timp este prea scurta si prea importanta ca sa nu facem ceea ce ne place, asa ca m-am axat doar pe pictura. Pictura ma defineste pana dincolo de galaxii, imi soptesc culorile si tainele cerului, drumurile pamantului, incrancenarea oamenilor, religiozitate sfintilor.

Vreau sa traiesc realitatea fiecarei zi cu preaplinul fiecarei clipe. M-am apucat de pictura la 35 de ani, am devenit preoteasa la 50 de ani si mi-am zis de ce nu, sa devin si ” bloggerita”la 60′ de ani. Cine stie daca nu la 70 imi iau o bicicleta sa fac turul Romaniei cu ea. Ma simt tanara si gata sa fac lucruri noi, dar nu le neglijez nici pe cele vechi. Dumnezeu spune mereu in minunata lui lege: „cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide…”. In general nu sunt un om al blazarii, nici al multumirii de sine ci al cautarilor si al reinnoirilor. Sotul meu mereu spune ca nu sunt niciodata multumita si asa este, numai ca nu sunt nemultumita de ce cei din jurul meu. Eu sunt de mine nemultumita si vreau sa fac mereu lucruri noi, sa invat ceea ce inca nu stiu. Asa nu am timp sa ma plictisesc si nici nu am timp sa ma uit prea des la tv. Mi se pare ca timpul meu este prea putin si prea pretios ca sa-l pierd pe lucruri neimportante.

Este un rau ale carei ape au curs de cand ma stiu prin inima si sufletul meu. O apa linistita, dar cu um adanc zbuciumat… o apa a dorului si-a tainelor, o apa sfintita cu jertfa a mii de oameni care au murit pentru a o avea si a o pastra.

Cum asadar as putea sa o uit? Sunt tumultul ei de taina si mister, e zborul meu inaripat spre inaltimi. Deci sunt mai mult Iza decat fiinta, fiindca sunt mai mult dor si zbucium decat linistea ingradita de conventia la care se limiteaza fiecare pamantean. Foaia de hartie mi-a fost binecuvantatul taram pe care am putut sa-mi linistesc gandurile, sa ma clarific pe mine insami.

L-am regasit pe Dumnezeu si mi-am linistit zbuciumul, mi-am plans dorul si mi-am clarificat neintelegerule, mi-am cautat sanctuarele sfintite ale sufletului prin care se plimba Dumnezeirea si le-am adus la apele tale Iza, sa mi le speli, sa mi le purifici, sa mi le sfintesti si sa ma redescopar in tine ca intr-o alta fiinta.

Viata de bunica

A veni la copii sa bunicesc ma face mai responsabila decat am fost ca parinte. Odata pentru ca trebuie sa te adaptezi in familia copilului tau si sa-i respecti micile si mareile tabieturi, in al doilea pentru ca trebuie sa te remontezi cu sanatatea sa poti face fata provocarilor celor mici. Apoi pentru ca trebuie sa porti duh de blandete si intelepciune ca sa nu superi pe niciunul din cei dragi sufletului tau. Si oricat te-ai stradui tot se intampla incidente neplacute peste care trebuie sa inveti sa te ierti si sa mergi mai departe. Buna oara eu fiind la fiica mea, ea si dragul ei sot au iesit la o cina romantica. Cand sa-si mai permita si ei daca nu cand vine „Bubu ” la ei. Ei si eu am uitat cheia in usa inchisa de la intrare si am urcat la dormitor cu¬† nepotii sa-i adorm. Intre timp copii au venit si au stat o ora afara in masina fiindca nu puteau sa deschida usa la propia lor casa. Norocul meu este ca am copii minunati si nu s-au suparat nici nu mi-au facut morala pentru neglijenta mea, numai ca eu nu m-am putut ierta si am facut o noapte alba din aceasta pricina. Insa m-am bucurat tare mult ca s-au purtat cu duh de intelegere si nu au facut o tragedie din asta.