Bogatia unei familii erau copiii si nu lucrurile materialnice!

Bogatia unei familii erau copiii si nu lucrurile materialnice!

Bogatia unei familii erau copiii si nu lucrurile materialnice!

Cred cu tarie ca ideea de casatorie ne-o formam si in familie.
Familia mea a fost una bine inchegata, armonioasa. Imi aduc aminte ca mereu ne spunea mama ca dupa sora mea Maria sapte ani nu a mai avut copii. Iar tata se considera cel mai sarac om din sat.
Se ruga la Dumnezeu seara in fata stelelor sub bolta cerului (spunea el ca cel mai scump altar pentru el este bolta cerului), se ruga sa mai aiba copii ca sa nu ramana SARACUL SATULUI. Si dupa sapte ani i-a mai dat Dumnezeu inca noua.Din zece traim opt. Asta era bogatia oamenilor inainte.
Si apoi a venit un alt timp de plina bucurie in care multumea pentru ca l-a binecuvantat Dumnezeu.
Nu mai era saracul satului. Casa noastra era vesnic plina de marunte bucurii, de zumzet de copii, era plina de viata!
Si-i multumea neincetat, el nu mai cerea niciodata nimic, decat multunea.
Asta nu inseamna ca nu au fost si greutati, ca nu erau si probleme. Dar oricate erau cautau solutii la ele si mereu le gasea rezolvare. Nu-mi aduc aminte sa fi fost vreodata ceva de nerezolvat. Si orice problema aveau, o aseza in fata lui Dumnezeu, si spuneau ca mereu ii ajuta. „Dumnezeu iti da aripi sa zbori acolo unde nici nu visezi”, afirma tata cateodata.
Iar mama fiinta blajina si iubitoate, Doamne era un munte de iubire!

Poate ca de la ei am mostenit respectul de familie, dragostea de copii si iubirea de Dumnezeu.

Seara inainte de culcare, cand toata lumea dormea si lampa de petrol doar palpaia o lumina slaba ce formau pe peretii incarcati de stergare si icoane, lumini diforme, alungite si-m inchipuiam ca sunt umbrele ingerilor care ne vegheaza. Iar mama ingenunchea langa pat si se ruga. Franturi din rugaciunea ei le-am tinut minte multi ani pana sa-mi dau seama ca de fapt ea recita din psalmii lui David:
„Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat.
Adevarul din pamant a rasarit si dreptatea din cer a privit. (psalmul 84).”
Cata incarcatura emotionala sunt aceste cuvinte rostite de David, si cat de profund asezate in firea umana in permanenta legatura cu Dumnezeu de sute de generatii!
Inca de atunci eram convinsa ca a fi un om drept si milos inseamna a avea pace in sufletul tau.
A fi un om al adevarului si a iubi mereu dreptatea era egal cu a sta la masa ingerilor, fiindca ei ne privesc mereu din cer si ne duc rugaciunile la tronul cel Ceresc.

A NU CREDE IN DUMNEZEU E CA SI CUM AI RENEGA CA EXISA CERUL SI PAMANTUL SI TOATE CATE SUNT PE ELE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *